TELEFON SERVICIUL CLIENTELĂ:
14404

NOUTĂŢI ŞI EVENIMENTE

MoldData și-a prezentat sistemul de management electronic al documentelor la Primăria Chișinău

Publicat: Vineri, 10 februarie 2017
Specialiști ai Întreprinderii de Stat ”MoldData” au ținut un curs de inițiere privind circuitul electronic al documentelor, în cadrul instituțiilor publice, pentru funcționari de la Primăria municipiului Chișinău.

La prezentarea sistemului de e-management al documentelor, elaborat în cadrul ”MoldData”, au asistat  șefi de direcții din cadrul Aparatului Primăriei Chișinău și reprezentanți ai subdiviziunilor structurale municipale. 

Funcționarii publici au fost inițiați în tematica gestiunii electronice a documentelor în general, precum și în funcționalitatea altor soluții informatice specializate, precum "Managementul Petițiilor" și "Managementul Resurselor Umane".

Angajații de la primărie s-au arătat interesați de subiectul abordat, atât din perspectiva circuitului documentelor în cadrul unei entități, cât și din cea a controlului calității lucrului îndeplinit, prin utilizarea mijloacelor electronice.

Ion Silvestru, șef Secție proiecte informatice, Î.S. "MoldData", a menționat că Sistemului Informatic "Managementul Documentelor" deţine funcționalităţi care acoperă majoritatea necesităţilor instituţiilor, însă poate fi adaptat şi la anumite cerințe specifice ale solicitantului.

Potrivit administratorului Întreprinderii, Ana Bradu, soluțiile informatice pe care le propune ”MoldData” și-au demonstrat, în timp, eficiența , fiind îmbunătățite continuu. Acestea sunt ușor de gestionat și sunt livrate la un preț corect.

Sistemele e-administrare ale "MoldData"  sunt utilizate în cadrul mai multor autorităţi publice centrale și locale, inclusiv la Cancelaria de Stat și în majoritatea  ministerelor.

Foto: Primaria municipiului Chişinău

 

 

Foto: Primaria municipiului Chişinău






Eroare 404: ce înseamnă pagina de eroare și cum să o folosești

Publicat: Joi, 02 martie 2017
In mod obisnuit, cand un vizitator incearca sa acceseze o pagina care nu este disponibila, serverul va returna o eroare de felul acesta "404 Not Found” (Pagina nu a fost gasita). 404 este un cod de afisare a statusului HTTP al unei pagini si indica faptul ca nu a fost gasita o pagina pe server care sa corespunda cererii. In afara de returnarea codului 404 ca raspuns la solicitarea unei pagini care nu exista, serverul va afişa, de asemenea, o pagina de eroare. Aceasta ar putea consta dintr-un mesaj standard sau ar putea fi personalizata. Link-urile care duc spre pagini de eroare sunt cunoscute drept "link-uri moarte".

Harta uimitoare a atacurilor cibernetice

Publicat: Marţi, 14 februarie 2017
Zeci de mii de atacuri cibernetice sunt lansate în fiecare secundă. Zi de zi, au loc atacuri pe Internet menite să afecteze site-uri și rețele, dar adesea este dificil de a vizualiza acest tip de activitate. Atacurile cibernetice sunt lucruri abstracte despre care auzim în timp sau după ce s-au întâmplat.

Diferenta intre domeniu, hosting si site web

Publicat: Marţi, 31 ianuarie 2017
Ce este un nume de domeniu? Website si domeniu este acelasi lucru? Este nevoie si de domeniu si de gazduire?

Calitatea hostingului influenteaza pozitionarea site-ului pe internet

Publicat: Vineri, 27 ianuarie 2017
Multi considera ca aspectul vizual al site-ului este cel mai important factor si cred ca este ceea ce va atrage noi clienti. Dar, design-ul nu are valoare daca site-ul nu poate fi gasit usor pe net.

Motive care fac hosting-ul Joomla atât de popular

Publicat: Luni, 23 ianuarie 2017
Un hosting de încredere este esențial pentru a avea succes în sfera on-line. Există o mulțime de diferite opțiuni disponibile pentru găzduirea unui web site. O opțiune este hosting-ul Joomla în Cloud, foarte popular printre programatori care creează site-uri web.

Certificatele SSL devin obligatorii

Publicat: Marţi, 17 ianuarie 2017
Paginile web nesecurizate prin certificat SSL vor fi penalizate, anunță Google Chrome pe blogul oficial.

Rezultate 1 - 6 din 329

PAGINA SUS
© 1993 - 2017. Toate drepturile rezervate.
Întreprinderea de stat MoldData
Termeni şi condiţii