TELEFON SERVICIUL CLIENTELĂ:
(+373) 22 82-09-11

NOUTĂŢI ŞI EVENIMENTE

Tipuri de certificate SSL. La ce foloseste un Certificat SSL?

Publicat: Marţi, 26 iulie 2016
SSL (Secure Sockets Layer) reprezinta un protocol de comunicare care are rolul de a securiza schimbul de informatii pe internet. Aceasta tehnologie de criptare securizeaza conexiunea unui utilizator la un website. Atunci cand un website este securizat, acesta foloseste protocolul HTTPS in locul conexiunii standard HTTP.
 
Cand un certificat SSL este indispensabil?
 
Tipul de certificat depinde de tipul de activitate desfasurata. De obicei, certificatele sunt folosite de browserele web, site-urile care au implementat un sistem de plata cu cardul sau care contin informatii confidentiale sau de mare importanta. De asemenea, un certificat SSL poate securiza schimbul de mesaje email. Pentru un magazin electronic care stocheaza informatiile clientilor (nume, adresa, telefon, informatii bancare sau detalii credit sau debit card), utilizarea unui certificat SSL reprezinta o necesitate. Clientii vor cumpara cu incredere, stiind ca informatiile pe care le introduc sunt protejate, iar compania poate construi o relatie puternica cu acestia. Indiferent de domeniul de activitate sau trafic, orice site beneficiaza de credibilitate sporita odata cu instalarea unui certificat SSL.
 
Practic, un certificat SSL cripteaza datele in asa mod incat ele sa nu poate fi descifrate decat de serverul caruia ii sunt adresate. Astfel, se asigura ca informatia nu este modificata sau copiata.
 
Prin urmare, este foarte important ca certificatul SSL sa fie autentic, sa functioneze pe toate browserele si sa fie actualizat atunci cand este necesar.
 
In mare parte, Certificatele SSL se achizitioneaza pentru o durata de 1 an, cu anumite exceptii. 
 
Pentru a alege Certificatul potrivit, e bine sa stii ce tipuri de certificate exista. Acestea pot fi grupate in functie de nivelul de validare si numarul domeniilor securizate.
 
Certificatele SSL în funcție de nivelul de validare:
  • Certificatul de Validare a Domeniului confirma dreptul solicitantului de a utiliza un nume de domeniu specific. Autoritățile de certificare, de obicei, pot verifica în mod automat detinerea numele de domeniu in inregistrarile WHOIS. Ca urmare a controlului minim efectuat, acest tip de certificat este de obicei eliberat mai repede decat alte tipuri si este mai ieftin, insa nu poate garanta siguranta totala a site-ului. Certificatele pentru validarea domeniului se pot plati lunar.

  • Certificat de Validare a Organizatiei. Acest tip de Certificat valideaza proprietatea asupra numelui de domeniu si informatii despre organizatie precum denumirea, orasul si tara. Procesul de validare este similar cu cel de validare a domeniului, dar necesita documentatie suplimentara pentru a certifica identitatea companiei si dureaza mai mult. Certificatul eliberat va contine denumirea companiei și numele de domeniu pentru care a fost eliberat. Acesta este certificatul minim recomandat pentru comertul electronic, deoarece ofera incredere sporita. Volumul cumparaturilor pe site-uri certificate este mai mare comparativ cu site-urile care nu ofera siguranta confidentialitatii datelor.

  • Certificatul de Validare Extinsa se elibereaza numai dupa ce entitatea a trecut o procedura stricta de autentificare. Autoritatea de certificare verifica dreptul solicitantului de a utiliza un anumit nume de domeniu, plus efectueaza o verificare amanuntita a organizatiei. Aceste Certificate sunt disponibile pentru toate tipurile de intreprinderi, inclusiv entitati guvernamentale. Validarea necesita documentatie care sa ateste identitatea companiei, plus un set de pasi si verificari suplimentare. Procesul de validare, de obicei, dureaza mai mult decat in cazul celorlalte tipuri de certificare. Validare Extinsa previne atacurile de tip phishing, malware, precum si alte forme de frauda de identitate on-line. Organizatiile care au obtinul un astfel de certificat sunt identificate cu o bara de adrese verde în browser, care conține numele companiei.
 
 
Certificate SSL in functie de numarul domeniilor securizate:
 
Un certificat SSL este asociat cu unul sau mai multe subdomenii apartinand unuia sau mai multor domenii. Lista subdomeniilor securizate este atasata la certificat atunci cand acesta este eliberat.
 
  • Certificatul SSL pentru un Singur nume / domeniu protejează un singur nume de domeniu (de ex: un certificat achizitionat pentru www.domeniu.com, va permite clientilor sa-si protejeze toate paginile de pe www.domeniu.com, acesta insa nu va asigura mail.domeniu.com). Certificatul pentru domeniu unic este ideal pentru intreprinderile mici si mijlocii care gestioneaza un numar limitat de site-uri web. Cu toate acestea, afacerile care detin sau anticipeaza sa opereze mai multe site-uri, pot beneficia de un plus de flexibilitate si economii alegand certificatele wildcard sau multi-domeniu.
  • Certificatul SSL Wildcard protejeaza un numar nelimitat de subdomenii pentru un singur domeniu. De exemplu, un certificat pentru *.domeniu.com poate fi utilizat pentru a asigura mail.domeniu.com, exemplu.domeniu.com sau orice subdomeniu care inlocuieste caracterul ( *). Un certificat wildcard va securiza automat orice subdomenii pe care o afacere le va adauga in viitor. Aceste certificate, de asemenea simplifica procesul de management prin reducerea numarului de certificate care trebuie administrate. Ele ofera o alternativa, cu eficienta de costuri, achizitiei de multiple certificate unice.
  • Certificatul SSL Multi-Domeniu protejează domenii diferite cu un singur certificat (de ex: domeniu.com, www.domeniu.com, sub.domeniu.com, domeniu.net, altdomeniu.com etc.) si chiar domenii aflate pe servere diferite. Clientii pot, cu usurinta, adauga sau elimina domenii in orice moment. Acest lucru simplifica managementul SSL, deoarece administratorii trebuie sa pastreze evidenta unui singur certificat cu o data de expirare unificata pentru toate domeniile, fata de multiple fisiere pentru mai multe certificate. In plus, acest tip de certificat are costuri mai mici comparativ cu pretul certificatelor individuale.
  • Un certificat Unified Communications este proiectat special pentru a securiza mediile Microsoft Exchange si Office Communications. Aceste Certificate permit clientilor sa includa pana la 100 de domenii pe un singur certificat - eliminand necesitatea pentru diferite adrese IP per website, care altfel ar fi necesare.
 
Daca decizi sa achizitionezi un Certificat SSL, studiaza bine piata inainte si verifica daca furnizorul de hosting ales permite instalarea unui astfel de certificat.
 
La MoldData poti achizitiona Certificate SSL pentru a securiza propriile website-uri. Te ajutam sa alegi un Certificat SSL care se potriveste cel mai bine nevoilor de securitate ale site-ul, in functie de serviciile pe care le prestezi si volumul tranzactiilor online.





De ce alegerea domeniului potrivit este importantă pentru succesul website-ului

Publicat: Vineri, 18 august 2017
Toata lumea isi doreste ca site-ul sa aiba succes, iar o buna clasare in Google este un factor important.

Preț incredibil pentru domeniul .SRL de la MoldData

Publicat: Joi, 10 august 2017
Întreprinderea de Stat ”MoldData” lansează o ofertă specială pentru numele de domeniu .SRL. Din 10 august, domeniile cu extensia .SRL pot fi înregistrate la doar 3,75$/an. Acesta este cel mai mic preț de înregistrare în Moldova.

Sfaturi pentru alegerea unui web hosting de încredere

Publicat: Vineri, 04 august 2017
Selectarea unui hosting bun este un lucru important, pentru că totul, de la viteza și stabilitatea site-ului, până la securitatea și disponibilitatea acestuia, poate depinde de această alegere.

Prețuri mai mici pentru Certificatele SSL și Domeniile generice

Publicat: Marţi, 25 iulie 2017
Din 12 septembrie 2017, MoldData va aplica noi tarife la unele dintre serviciile prestate.

Infografic. Află de ce este timpul să treci la HTTPS

Publicat: Marţi, 25 iulie 2017
HTTPS (Hyper Text Transfer Protocol Secure) este un mecanism care permite browserului web sa se conecteze in siguranta la un site web. HTTPS este una dintre masurile care ajuta la mentinerea navigarii sigure pe internet.

MoldData a lansat Chatbot-ul pentru Facebook Messenger!

Publicat: Marţi, 04 iulie 2017
Pentru a fi mai aproape de clientii sai, Intreprinderea de Stat ”MoldData” a lansat asistentul virtual MoldData Chatbot.

Rezultate 25 - 30 din 370

PAGINA SUS
© 1993 - 2020. Toate drepturile rezervate.
Întreprinderea de stat MoldData
Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate a datelor | Politica de utilizare cookie