TELEFON SERVICIUL CLIENTELĂ:
(+373) 22 82-09-11

NOUTĂŢI ŞI EVENIMENTE

Europa nu va cenzura niciodata Internetul (?)

Publicat: Marţi, 24 ianuarie 2012
Internet Society aplauda decizia de revizuire a controversatei legi SOPA (Stop Online Piracy Act) o lege anti-pirataj americana controversata cu implicatii la nivel gloabal, care ar fi facut posibila confiscarea numelor de domenii care incalca dreptul la proprietate intelectuala.

 

Intr-un recent comunicat Internet Society aplauda decizia de revizuire a controversatei legi SOPA (Stop Online Piracy Act) o lege anti-pirataj americana controversata cu implicatii la nivel gloabal, care ar fi facut posibila confiscarea numelor de domenii care incalca dreptul la proprietate intelectuala. Reactia comunitatii Internet in fata SOPA a fost fara precedent : companii ca Google, Wikipedia, alaturi de alte 115.000 siteuri si comunitatea de utilizatori s-au mobilizat pe 18 ianuarie 2012 pentru un protest global al carui scop a fost sa demonstreze efectele unui Internet deprivat de continut liber.

In zilele imediat urmatoare, autoritatile americane au confiscat siteul Megaupload.com,  iar fondatorul acestuia a fost arestat si urmeaza sa fie extradat din Noua Zeelanda in Statele Unite ale Americii. Megaupload este o platforma controversata de descarcare directa pe Internet, un hub de continut piratat care inainte de inchidere se clasa pe locul 72 in topul celor mai vizitate siteuri din lume.

Escalada care a urmat inchiderii Megaupload era previzibila: grupul de hacktivisti Anonymous a lansat mai multe atacuri asupra siteului FBI, siteului Universal Music, dar si a siteului Ministerului Francez al Apararii. In urma inchiderii Megaupload, mai multe siteuri de sharing printre care si Upload.to si-au restrins activitatea interzicand accesul pentru vizitatorii din Statele Unite.

In acest context ne amintim discursul doamnei Viviane Reding, Comisar European pentru Justitie, in cadrul conferintei DLD care s-a tinut la Munchen, Germania pe 10 septembrie 2010 , care sustinea ca Uniunea Europeana nu va cenzura niciodata Internetul pentru a proteja interesele detinatorilor de copyright in defavoarea libertatii utilizatorilor.

“Niciodata nu veti avea din partea Europei vreo initiativa de blocare a Internetului, aceasta nu este optiunea aleasa de Europa”. ”Libertatea informatiei este un drept fundamental legat direct de libertatea Internetului”

Dupa nici doi ani, realitatea arata altfel: un numar de tari europene printre care Spania, Marea Britanie, Franta, s-au dotat deja cu legislatii represive care permit filtrarea si blocarea siteurilor Internet. In Franta autoritatea de control si reprimare se numeste HADOPI, Inalta Autoritate pentru Difuzarea Operelor si Protectia Drepturilor de Autor care actioneaza in colaborare cu furnizorii francezi de acces la Internet pentru a detecta si reprima situatiile de incalcare a copyrightului. Un alt caz specific in care se aplica blocarea este cel al siteurilor de jocuri online neautorizate de catre Arjel (Autoritatea pentru jocuri de noroc online).

Cu toate ca si in Europa dezbaterea asupra viitorului Internetului este foarte actuala, comunitatea utilizatorilor de Internet pare mai putin angajata. O lege europeana care ar trebui sa reglementeze circulatia operelor protejate de copyright se numeste ACTA, sau Anti-Counterfeiting Trade Agreement, iar dezbaterea sa a fost finalizata in noiembrie 2010. In termeni generali, ACTA urmareste sa aplice si in spatiul digital regulile anti-contrafacere aplicabile bunurilor protejate prin brevet.

Intr-un comunicat publicat ieri 23 ianuarie, La Quadrature du Net a lansat un apel la mobilizare impotriva ACTA. Comunicatul pune in garda contra avansarii grupului de lucru ACTA in scopul protejarii intereselor unui sistem de copyright, marci si patente invechit care poate se aplica in cazul operelor imprimate pe hartie sau alte suporturi, dar nu corespunde cu modul in care operele traiesc in spatiul digital. Intr-un raspuns publicat recent, Comisia doreste sa clarifice unele puncte controversate.

Sistemul de copyrightul a servit aproape 200 de ani pentru protejarea drepturilor creatorilor individuali, ca o asigurare ca acestia sa continue sa creeze. Societatea informationala a introdus un nou mod de comunicare si creatie colaborativa intre utilizatori din toata lumea in care operele nu au nevoie de suporturi fizice sau intermediari pentru a circula instantaneu intre utilizatori din toata lumea.

Intr-un discurs tinut cu ocazia forumului de la Avignon pe 10 noiembre 2010, Neelie Kroes, Comisar European pentru Agenda Digitala declara:

“Sistemul nostru fragmentat de copyright nu corespunde cu adevarata esenta a artei, care nu are granite. Sistemul a dat o importanta din ce in ce mai mare intermediarilor in loc sa serveasca scopurilor artistilor.  Acest lucru ii irita pe consumatori care adesea nu pot accesa operele si lasa un gol care este umplut de continutul piratat, lipsindu-i pe artisti de binemeritata remunerare a eforturilor lor. Punerea in vigoare a controalelor de copyright se loveste de probleme legale in ce priveste confidentialitatea, protectia datelor si neutralitatea Internetului.”

La 20 de ani de la inceputurile Internetului, nu mai este nici un dubiu ca spatiul online are nevoie mai mult ca oricind de reguli. Lipsa unor reguli clare care sa tina cont de pozitia tuturor categoriilor de utilizatori, nu face decit sa alimenteze un razboi al informatiei si sa ridice bariere intre cetateni, companii si guverne. Intre timp, masurile paleative precum blocarea numelor de domenii nu rezolva adevarata problema si pun in pericol infrastructura globala deschisa a Internetului.

Sursa: www.isoc.ro 






Cum ți se poate fura identitatea: studiu de caz

Publicat: Vineri, 20 ianuarie 2012
Mulți se simt in siguranță online, gândindu-se ca nu va da un hacker priceput tocmai peste ei. Din păcate, nu este nevoie sa fii hacker pentru a reuși sa furi date importante si chiar identitatea altuia in mediul online. Kevin Mitnick, celebrul hacker american care a fost condamnat de doua ori la închisoare pentru crime informatice, a popularizat termenul de "social engineering". Mitnick, care a reușit sa spargă sistemele IBM, Nokia, Motorola, Fujitsu Siemens si multe altele, a lăudat întotdeauna această metodă drept cea mai eficientă pentru a obține acces la date în mediul online. Ce este social engineering? O șarlatanie simplă, manipularea unei persoane sau a unui sistem pentru a obține date ce ar trebui să rămână secrete. Fără abilități de hacker si in scop pur demonstrativ, Herbert Thompson, un software developer american, a explicat cum se poate fura identitatea unei persoane in zilele noaste, în șapte pași simpli

Greva împotriva PIPA și SOPA, 18 ianuarie 2012

Publicat: Miercuri, 18 ianuarie 2012
Internauţii au parte astăzi de o surpriză neaşteptată! Mai multe site-uri, printre care şi cel mai accesat din lume, wikipedia.org, sunt închise, în semn de protest faţă de o lege din Statele Unite

Facebook: Fiți atenți înainte de a scrie ceva despre patronul dumneavoastră

Publicat: Miercuri, 18 ianuarie 2012
Justiția franceză a condamnat marți, 17 ianuarie 2012 la o amendă de 500 de euro un salariat a unui operator Call centru care a postat pe rețeaua de socializare Facebook expresii injurioase în adresa angajatorului său. Nu este pentru prima dată când angajatorii se află în fața tribunalului din motive similare. Articolul dezvăluie din punct de vedere al jurisprudenței franceze responsabilitatea angajaților privind plasarea informațiilor pe rețeaua de socializare.

TOPUL CELOR MAI SCUMPE NUME DE DOMENII

Publicat: Vineri, 13 ianuarie 2012
TOPUL CELOR MAI SCUMPE NUME DE DOMENII vândute în primele zile ale lunii ianuarie 2012

Noile nume de domenii generice vor costa peste 135 000 euro

Publicat: Vineri, 13 ianuarie 2012
Începînd cu 12 ianuarie 2012 va fi lansat programul ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers)* de înregistrare a noilor domenii generice.

DOMAINfest Global 2012

Publicat: Joi, 12 ianuarie 2012
Pe parcursul mai multor ani Oversee.net organizează festivalul domeniilor Internet DOMAINfest în Los Angeles

Rezultate 355 - 360 din 370

PAGINA SUS
© 1993 - 2020. Toate drepturile rezervate.
Întreprinderea de stat MoldData
Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate a datelor | Politica de utilizare cookie